Jonathan Davis – Harul lui Dumnezeu la fiecare pas
Călătoria vieții s-a simțit adesea ca și cum aș urca pe un munte legat la ochi, dar, prin provocări, Dumnezeu mi-a luminat continuu calea. Născut cu distrofie musculară, mersul nu a fost niciodată ușor pentru mine. Totuși, chiar și în cele mai adânci văi, am văzut dovezi ale iubirii neclintite a lui Dumnezeu – uneori în șoapte liniștite, iar alteori în moduri monumentale.
La 15 ani, m-am confruntat cu unul dintre cele mai definitorii momente ale vieții mele. Am suferit o intervenție chirurgicală pentru a corecta o contractură severă la nivelul gâtului, care îmi împiedica mișcările. Procedura, care trebuia să aducă ușurare, m-a lăsat în schimb cu o leziune catastrofală a coloanei vertebrale. A fost o întorsătură chinuitoare în povestea vieții mele. În ciuda acestui fapt, cred că Dumnezeu mă proteja de consecințe și mai grave. Ar fi putut fi mult mai devastator și mă țin cu fermitate de credința că mâna Lui mă proteja în acea zi.
Urmările au fost un abis de disperare. Lupta cu depresia și viitorul necunoscut a fost copleșitoare. Totuși, lumina lui Dumnezeu a străpuns întunericul, reaprindând speranța în inima mea. M-a înconjurat cu îngrijitori, membri ai familiei și prieteni – oameni care nu erau doar ajutoare fizice, ci ancore spirituale. Prin ei, am simțit prezența lui Dumnezeu în acțiune. Mi-au amintit mereu; nu eram singur. Dumnezeu a fost cu mine la fiecare pas, lucrând adesea prin bunătatea și dragostea lor.
La 20 de ani, Dumnezeu a continuat să-și demonstreze credincioșia în viața mea. Am atins etape pe care odată le credeam imposibile – mutarea în propria mea casă și absolvirea Universității din Michigan–Dearborn cu o diplomă de licență în administrarea afacerilor. Aceste realizări au fost mult mai mult decât victorii personale. Au fost demonstrații vii ale puterii și harului lui Dumnezeu, permițându-mi să depășesc limitările și să-mi imaginez un viitor pe care nu îndrăznisem să-l visez.
Una dintre cele mai mari binecuvântări a fost găsirea unui cămin spiritual la Biserica Creștină Brightmoor. Deși călătoria mea cu această biserică a început abia recent, impactul a fost profund. Aici,
Nu am simțit decât dragoste, acceptare și un sentiment reînnoit de scop. Brightmoor m-a ajutat să mă apropii mai mult de Isus. Închinarea alături de această comunitate, auzirea cuvântului Său predicat cu pasiune și implicarea în părtășie au reaprins un sentiment de scop care transcende greutățile mele. Dumnezeu nu a terminat încă cu mine.
Dacă există un adevăr pe care l-am învățat, este că cele mai mari încercări ale noastre sunt adesea inspirația pentru cele mai mari mărturii ale noastre. Da, m-am născut cu un handicap și da, am îndurat greutăți pe care majoritatea nu și le pot imagina, dar acest lucru nu mă definește. Ceea ce mă definește este Dumnezeul care mă poartă, care vindecă inimile chiar și atunci când trupurile rămân frânte și care transformă durerea în scop. Biserica Creștină Brightmoor a devenit parte a acestui scop în desfășurare – un loc unde am continuat să cresc în credință și părtășie. Pentru aceasta și pentru un Mântuitor care nu mă va abandona niciodată, sunt nespus de recunoscător.
Așa cum spune 2 Corinteni 12:9, „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune.” De aceea, mă voi lăuda cu atât mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să se odihnească asupra mea.”
Aceste cuvinte îmi amintesc zilnic că puterea lui Hristos nu se odihnește în absența luptei, ci în capacitatea Lui de a ne susține prin ea.
Jonathan Davis
