Anul 2024 a luat o întorsătură neașteptată și provocatoare pentru mine. În decurs de șase luni, am suferit cinci operații și numeroase proceduri medicale, devenind un obișnuit al camerei de urgență. M-am luptat cu sepsis de două ori în 45 de zile, am avut temperaturi de 105 grade în două ocazii și am fost aproape de moarte din cauza problemelor severe la rinichi și a complicațiilor de la tratamentele anterioare pentru cancer. Astăzi, mă confrunt cu o pierdere semnificativă a auzului în ambele urechi și port aparate auditive. Îmi monitorizez bătăile neregulate ale inimii cu un ceas, nu pot face exerciții fizice riguroase și adesea stau în spatele bisericii din cauza problemelor cu vezica urinară. Doctorii mi-au spus că corpul meu nu va mai fi niciodată la fel din cauza traumei pe care a suferit-o în acest an.
Deși sunt un creștin credincios, nu mi-e rușine să recunosc că au fost momente și zile când îndoiala și depresia s-au instalat.
Totuși, prin toate acestea, am o credință neclintită în puterea rugăciunii, pentru că Dumnezeu a răspuns rugăminților mele cu ceea ce aveam cu adevărat nevoie—mai mult din El și mai mult din harul Său susținător. Acest har nu aduce alinare imediată și nu mă protejează de durerea viitoare, dar mă susține, mai ales în cele mai întunecate momente.
În întuneric, Dumnezeu a spus da pentru a avea un cateter luni de zile.
În întuneric, Dumnezeu a spus da pentru erupții cutanate severe și pustule dureroase.
În întuneric, Dumnezeu a spus da pentru a trăi cu un rinichi sănătos în loc de doi.
Toate acestea pentru că El mă rafina și mă susținea acolo.
Rugăciunea m-a învățat că Dumnezeu este mai preocupat de caracterul meu decât de confortul meu. El vrea să prioritizez spiritualul în fața circumstanțialului. Rugăciunea îmi redirecționează atenția de la circumstanțele mele către Dumnezeu, care îmi pasă profund și mă iubește cu ardoare.
Ca om, încă tânjesc ca durerea și disconfortul să se termine… curând.
Cu siguranță nu este prima mea alegere să fiu ținut prin durere, chiar și de Dumnezeu, și susținut de Harul Său. Îmi doresc eliberare… cu cât mai repede, cu atât mai bine. Totuși, rugăciunea îmi amintește că nu este vorba despre a obține ceea ce vreau, ci despre a primi ceea ce am nevoie disperată—mai mult din El.
Învăț că rugăciunea mă ține dorind să fiu păstrat de El, deoarece îmi amintește că El știe cu adevărat ce este mai bine. De aceea învăț încet să ascult și să-L las să vorbească primul când mă rog.
Unul dintre versetele mele preferate care a ieșit din acest capitol al vieții mele este: „Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine îmi pun încrederea” (Psalmul 16:1).
Cred în rugăciune pentru că îmi amintește că trebuie să fiu păstrat de El și vreau să fiu păstrat de El. Noua mea speranță în rugăciune nu este să schimb ceea ce Dumnezeu a planificat pentru mine, ci să fiu susținut în cadrul planului Său perfect.
La urma urmei, El știe mai bine.
Aubrey Woodfolk
